Societatea avansată tehnologic de acum 35.000 de ani care a stârnit dezbateri printre arheologi. Arhipelagul Filipine, un potențial leagăn al civilizației.

Un nou studiu publicat în Archaeological Research in Asia rescrie harta preistoriei din Asia de Sud-Est, sugerând că Filipinele nu au fost o simplă zonă de tranzit pentru migrațiile umane timpurii, ci un adevărat centru de inovație și mobilitate maritimă. Descoperirile din cadrul Mindoro Archaeology Project scot la lumină o societate care naviga mări deschise, pescuia în adâncuri și întreținea rețele de schimb cultural acum peste 35.000 de ani – cu mult înainte de formarea civilizațiilor clasice cunoscute.

Coordonat de arheologi de la Universitatea Ateneo din Manila, proiectul a reunit peste 15 ani de cercetări de teren în insula Mindoro și regiunile învecinate, precum Ilin și San Jose. Ce au găsit acolo i-a obligat pe specialiști să-și reconsidere teoriile privind capacitatea de navigație, complexitatea socială și schimburile culturale din Epoca de Piatră.

Dovezile unei navigații avansate în plin Pleistocen

Spre deosebire de alte regiuni ale Asiei de Sud-Est, Mindoro nu a fost niciodată legată de continent prin punți de uscat sau ghețari. Asta înseamnă că accesul la insulă a necesitat traversări maritime încă de la început. Prezența umană documentată pe insulă în urmă cu peste 35.000 de ani implică implicit existența unor bărci primitive , dar suficient de fiabile pentru a traversa ape deschise.

Artefactele descoperite – unelte litice, fragmente de oase modificate, cochilii marine utilizate ca scule – arată nu doar prezență umană, ci o exploatare intenționată a resurselor . Dovezile indică folosirea uneltelor de pescuit adaptate pentru prinderea speciilor oceanice precum rechinii sau tonul, ceea ce sugerează că oamenii acelor vremuri stăpâneau pescuitul în zone pelagice , nu doar în apele de coastă.

Secretul roșiilor mari și gustoase. Îngrășământul natural recomandat de grădinari, îl poți face acasă

Gest sfâșietor al partenerei lui Ciprian Pian la căpătâiul interlopului. Preoții prezenți au sfințit legământul

În plus, faptul că populațiile timpurii navigau în mod constant și interacționau cu alte grupuri din Wallacea și Oceania sugerează existența unor rețele maritime , prin care se transmiteau nu doar bunuri, ci și idei și obiceiuri.

Paralele tehnologice și practici ritualice

Cercetătorii au identificat în Mindoro unelte din obsidian ale căror semnături chimice corespund celor descoperite în Palawan, ceea ce indică schimburi directe între insule. De asemenea, topoarele prelucrate din scoici gigant Tridacna, datate între 7.000 și 9.000 de ani, apar în forme similare și pe alte insule din regiune, ba chiar până în Papua Noua Guinee – la peste 3.000 de kilometri distanță. Astfel de convergențe tehnologice indică transmiterea cunoștințelor prin canale maritime , și nu prin migrație terestră.

Pe insula Ilin, a fost descoperit un mormânt uman vechi de 5.000 de ani , cu corpul plasat într-o poziție ghemuită, între plăci de calcar. Această practică – cunoscută și în Vietnam și Indonezia – sugerează existența unor credințe ritualice comune , răspândite prin rețelele de contact ale regiunii.

Astfel, Mindoro nu este doar un caz izolat de adaptare umană, ci o piesă centrală într-un sistem maritim regional activ încă din Paleolitic. În loc să fie o barieră, marea a devenit un coridor pentru inovație, comunicare și continuitate culturală.

Filipinele, de la periferie la centru al istoriei umane timpurii

Până recent, Filipinele erau considerate de majoritatea arheologilor drept periferice în ceea ce privește evoluția civilizațiilor timpurii. Însă concluziile Mindoro Archaeology Project răstoarnă această paradigmă, prezentând arhipelagul drept un nucleu de mobilitate, adaptare și tehnologie în Epoca de Piatră.

Populațiile preistorice nu doar că au trecut prin zonă – așa cum sugerează modelele vechi de migrație –, ci s-au stabilit, au inovat și au influențat spații vaste prin cunoașterea mediului marin și prin adaptări tehnologice sofisticate. În lipsa unui context continental, aceste comunități au transformat marea într-un spațiu locuibil, funcțional și ritualic .

Aceste date vin să completeze o imagine mai amplă despre diversitatea și complexitatea civilizațiilor maritime din Asia de Sud-Est , plasând Filipinele în centrul unei rețele culturale și tehnologice de care depindeau mobilitatea, supraviețuirea și simbolistica timpurie a umanității, conform Earth.com.